Evenimente
Joi, 26 ianuarie 2017, ora 14:00, va avea loc susținerea publică a tezei de doctor în drept a dlui Gasnaş Iurie, conducător științific Grama Dumitru, doctor în drept, conferențiar universitar, în Consiliul Ştiinţific Specializat D 18.552.02-04 din cadrul Institutului de Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Științe a Moldovei, cu titlul tezei: „Instrumente de reglementare juridico-administrativă în sectorul comunicaţiilor electronice”,
Joi, 15.12.2016, în Sala Mică a AȘM, a avut loc ședinţa nr. 10 / 2016 a Consiliului Ştiinţific al Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM cu participarea întregului colectiv al Institutului. În cadrul ședinței au fost audiate și aprobate rapoartele cu privire la activitatea științifică pe anul 2016 ale directorilor de proiecte instituționale și internaționale, ale șefilor de subdiviziuni din cadrul ICJP al AȘM. La ședință au fost prezenți 14 din 16 membri ai Consiliului Ştiinţific al Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM.
Marți, 13 decembrie, Institutul de Cercetări Juridice și Politice al AȘM cu concursul și în incinta Bibliotecii Publice de Drept, a organizat Masa rotundă tradițională consacrată Zilei internaționale a drepturilor omului (10 decembrie). În cadrul Mesei rotunde menționate cercetătorii științifici ai Institutului au prezentat comunicări privind protecția drepturilor omului în Republica Moldova cu referință la domeniul de cercetare al ICJP al AȘM.
Marți, 20 decembrie 2016, ora 15:00, sala 408, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 1, va avea loc şedinţa Seminarului Ştiinţific de Profil la specialitatea 561.01 - teoria, metodologia şi istoria politologiei; instituţii şi procese politice, din cadrul Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM.
Pe data de 12 decembrie 2016 marcăm aniversarea a 70-a din ziua nașterii dlui Andrei Smochină, profesor universitar, doctor habilitat în drept, consultant științific în cadrul Centrului Cercetări Juridice al ICJP al AȘM.
Cu ocazia acestui frumos jubileu direcția Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM din numele întregului colectiv de colaboratori, urează domnului profesor Andrei Smochină succese remarcabile în muncă, multă sănătate, prosperitate și la mulți ani!
Joi, 22 decembrie 2016, ora 10:00, va avea loc susținerea tezei de doctor în drept a dnei Țaranu Ludmila, conducător științific: Cebotari Valentina, doctor în drept, conferențiar universitar, în Consiliul Ştiinţific Specializat D 18.552.01-02 din cadrul Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AȘM, cu titlul tezei: „Atributele de identificare ale persoanei fizice şi rolul organelor de stare civilă în domeniu”, la specialitatea 553.04 – dreptul familiei.
Sâmbătă, 17 decembrie 2016, ora 10:30, va avea loc susținerea publică a tezei de doctor în drept a dnei Rusu Lucia, conducător științific: Berliba Viorel V., doctor habilitat în drept, conferențiar universitar, în Consiliul științific specializat D 18.554.03-01 din cadrul Institutului de Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Științe a Moldovei, cu titlul «Principiul contradictorialității în procesul penal - reglementări naționale și de drept comparat», la specialitatea 554.03 – drept procesual penal.
Marți, 27 decembrie 2016, ora 12.00, va avea loc susţinerea tezei de doctor în drept a dnei Cazacu Doina, conducător ştiinţific: Burian Alexandru, doctor habilitat în drept, profesor universitar, în Consiliul Ştiinţific Specializat D 18.552.08-05 din cadrul Institutului de Cercetări Juridice și Politice al AŞM, cu titlul tezei: „Competența teritorială a statului în dreptul internațional public”, la specialitatea: 552.08 – drept internațional și european public.
Joi, 15 decembrie 2016, ora 15:00, va avea loc susținerea tezei de doctor în sociologie a d-lui Horozov Serghei, conducător științific: Blajсo Vladimir, doctor habilitat în sociologie, conferențiar cercetător, în Consiliul Ştiinţific Specializat D18541.02-02 din cadrul Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AȘM, cu titlul tezei: „Rolul organizaţiilor neguvernamentale în implementarea politicii sociale a Republicii Moldova”, la specialitatea 541.02 – structura socială; instituţii şi procese sociale
Marți, 27 decembrie 2016, ora 15:00, va avea loc susținerea tezei de doctor în drept a dnei Bologan Dumitrița, conducător științific: Băieșu Aurel, doctor habilitat în drept, profesor universitar, în Consiliul Ştiinţific Specializat D 18.553.02 – 03 din cadrul Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AȘM, cu titlul tezei: „Reglementarea juridică a înţelegerilor de cartel”, la specialitatea 553.02 – dreptul afacerilor.
Marți, 29 noiembrie 2016, ora 11.00, în Sala Azurie a Academiei de Științe a Moldovei (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 1), va avea loc lecţia publică “Protecţia supremaţiei legii: rolul Curţii Constituţionale în tendinţele determinate de provocările actuale”, susținută de către dl. Dr., Prof. Dainius Žalimas, Președintele Curții Constituționale a Republicii Lituania.
Joi, 24.11.2016, în Sala Mică a AȘM, a avut loc ședinţa nr. 9 / 2016 a Consiliului Ştiinţific al ICJP al AŞM. În cadrul ședinței au fost abordate în principal, două chestiuni organizatorice și metodologice de pe ordinea de zi. A fost prezentat, analizat, propus spre discuție și aprobat Raportul dlui S. Sprincean, dr., conf. cerc., secretar științific al ICJP al AȘM, cu privire la activitatea de contractare a proiectelor internaționale în anii 2015-2016, totodată evidențiindu-se și perspectivele acestui domeniu pentru viitor.
În ultima perioadă, prin decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova, au fost acordate distincții de stat unor angajați ai ICJP al AȘM, inclusiv cu prilejul aniversării a 70-a de la crearea primelor institute de cercetare şi a 55-a de la fondarea AȘM.
Vineri, 18 noiembrie 2016, în Sala Mică a Academiei de Științe a Moldovei (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr.1, et. 2) a avut loc Conferința științifică cu genericul „Campania electorală: manipulare, moralitate, răspundere”. Evenimentul a fost organizat de Institutul de Cercetări Juridice și Politice al AȘM.
La conferință au prezentat comunicări următorii cercetători științifici ai Institutului:
Marți, 8 noiembrie 2016, în Sala Mică, în intervalul de timp 10.00-13.00 va avea loc Conferința științifică a Institutului de Cercetări Juridice și Politice al AȘM „Modernizarea Republicii Moldova: realități și perspective” prilejuită Zilei Mondiale a Științei pentru Pace și Dezvoltare (10 noiembrie).
Marți, 25.10.2016, a avut loc ședinţa nr. 8 / 2016 a Consiliului Ştiinţific al Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM. În cadrul ședinței au fost abordate mai multe chestiuni organizatorice și metodologice de pe ordinea de zi, printre care discutarea și aprobarea rapoartelor anuale a doctoranzilor. Au fost analizate și aprobate modificări în procesul de pregătire a unor teze de doctorat. A fost prezentată și recomandată spre publicare o lucrare științifică.
Concursul de admitere la doctorat în anul de studiu 2016-2017 în cadrul Școlii Doctorale ”Științe Juridice, Politice și Sociologice” va avea loc în perioada 03-24 octombrie 2016, iar dosarele pentru concurs se vor depune până pe data de 14 octombrie 2016.
Joi, 15.09.2016, a avut loc ședinţa nr. 7 / 2016 a Consiliului Ştiinţific al Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM. La această ședința au fost abordate un șir de aspecte organizatorice și metodologice, au fost puse în discuție mai multe dosare ale doctoranzilor și teze de doctor în drept elaborate în cadrul ICJP al AŞM, în vederea formării Consiliilor Științifice Specializate și numirii referenților oficiali de către CNAA la propunerea ICJP al AŞM, pentru susținerea publică a tezelor în cauză.
În perioada 26.09.2016 – 05.10.2016 se va organiza în incinta ICJP al AȘM sesiunea de susținere a referatelor științifice și a proiectelor științifice de cercetare de către doctoranzii Școlii doctorale ”Științe Juridice, Politice și Sociologice”.
În cadrul acestei sesiuni doctoranzii din anii II-IV de studiu vor susține un referat științific, iar doctoranzii din anul I – un referat și un proiect științific de cercetare.
Se atașează:
Joi, 8 septembrie 2016, începând cu ora 10.00, în blocul central al AȘM, Sala Azurie, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr.1, a avut loc Conferința Științifică Internațională „Republica Moldova: 25 de ani de independență”, organizată de Institutul de Cercetări Juridice și Politice al AȘM, Institutul de Istorie al AȘM și Biblioteca Științifică Centrală ”Andrei Lupan” (Institut). Înregistrarea participaților - între orele 9.00-9.45.