CERCETĂRI JURIDICE

Centrul CERCETĂRI JURIDICE

Masă rotundă „Integrarea europeană a Republicii Moldova în contextul negocierilor pe marginea acquis-ului comunitar”

Joi, 16 mai, 2024, ora 10.00, în regim online, Academia de Științe a Moldovei (Secția Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte), Universitatea de Stat din Moldova (Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, Institutul de Istorie, Departamentul Relații Internaționale), Centrul de Economia Industriei și Serviciilor al Institutului Național de Cercetări Economice „Costin C.

Susţinerea tezei de doctor în drept a dlui Tarlapan Artur

Luni, 29 aprilie 2024, ora 11.30, va avea loc susţinerea publică a tezei de doctor în drept a dlui TARLAPAN Artur, conducător ştiinţific: Chiroșca Dorian, doctor în drept, conferențiar universitar, în şedinţa Consiliului ştiinţific specializat D 553.01-23-75, din cadrul Institutului de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice al USM, cu titlul tezei „ Dreptul de ipotecă și funcțiile acestuia ca instrument de garantare a executării obligațiilor”, la specialitatea 553.01 – Drept civil.

Pagini